VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Meteorologii anunță o nouă serie de instabilitate atmosferică: Sunt așteptate ploi puternice și grindină

Meteorologii anunță o nouă serie de instabilitate atmosferică valabilă până mâine 13 iunie, ora 21:00.

Astfel, potrivit specialiștilor pe arii extinse vor cădea averse însoțite de descărcări electrice, izolat puternice și local cu pericol iminent de grindină.

Vântul va sufla din sud-vest slab la moderat, în timpul instabilității cu unele intensificări.

Temperaturile minime și maxime vor mai coborî ușor, oscilând noaptea între +14..+19°C. Ziua, temperaturile vor oscila între +22..+27°C.

Reamintim că în urma furtunii violente de ieri, două persoane și-au pierdut viața. Este vorba despre o copilă de 12 ani și regizorul Arcadie Spoială, lovit de o creangă ruptă de vânt în timp ce se odihnea cu familia și prietenii pe malul Nistrului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.