Reprezentanții sectorului de procesare a cărnii s-au întrunit la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare pentru a discuta despre vulnerabilitățile sectorului și viziunile de dezvoltare a industriei de producție.
În acest sens, au fost abordate mai multe aspecte, ce țin de capacitățile de producție, stocurile de materie primă necesară, prejudiciile economice ce ar putea fi generate de pesta porcină și necesitatea exercitării unor controale mai riguroase în piețele unde se desfăşoară activități de comercializare a cărnii.
Potrivit procesatorilor, în prezent, pentru producerea preparatelor din carne, circa 50% din materie primă este importată. În context, ministrul Vladimir Bolea a declarat că este analizat un set de instrumente în scopul revitalizării sectorului zootehnic și că vor fi îmbunătățite politicile de subvenționare, astfel încât să fie mărit efectivul de animale în ferme, să fie ameliorate rasele și perfecționate tehnologiile de creștere a animalelor din exploatațiile profesionale.
„Producția industrială are un potențial enorm în țara noastră și condiționează succesul economic al statului. Din acest motiv, în cel mai scurt timp, în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va fi creată o nouă direcție responsabilă de producție și procesare. Diversificarea produselor și competitivitatea acestora pe piețele regionale sunt factorii cheie ce asigură o dezvoltare armonioasă a sectorului de procesare. Companiile pe care le reprezentați astăzi desfăşoară toate activităţile generatoare de valoare adăugată. Din acest considerent este important să dezvoltați un lanț valoric durabil, prin stabilirea parteneriatelor cu crescătorii de animale, unitățile comerciale și investitorii străini”, a comunicat Vladimir Bolea.