VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII la Vocea Basarabiei cu Maria Filimon: 07.01.2023

  • În luna ianuarie Republica Moldova are curentul electric asigurat de la Centrala de la Cuciurgan cu care Energocom a semnat un nou contract și din România ce prevede achiziția a 10 MWh bandă pe timp de noapte și 30 MWh bandă pe timp de zi.
  • Datorită acestui fapt, de pe 1 ianuarie consumatorii Premier Energy și FEE Nord achită mai puțin pentru curentul electric – Termenul de plată a drepturilor de import de către Moldovagaz al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul perioadei aprilie – decembrie 2022 a fost prelungit, până pe 31 ianuarie 2023. Decizia a fost aprobată pe 3 ianuarie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.
  • Un NOU tip de ESCROCHERIE pe rețelele de socializare: Victimele sunt ademenite cu pretinse venituri fabuloase câștigate ușor. Inspectoratul General al Poliției anunță că a identificat grupări infracționale specializate în obținerea, prin înșelăciune, a mijloacelor financiare, sub pretextul depunerii unor investiții în criptomonede, valută sau acțiuni ale companiilor internaționale mari.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.