VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/Igor Grosu: „O să facem tot posibilul să asigurăm cetățenii cu energie electrică, căldură și gaze”

Invitat la emisiunea „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova a declarat că actuala guvernare va face tot posibilul să asigure cetățenii cu energie termică, energie electrică și cu gaze, însă cetățenii trebuie să fie conștienți de situația dificilă din țară și să economisească pe cât de mult posibil pentru a face față acestei crize.

Speakerul Igor Grosu a menționat că surse alternative există însă e vorba de costuri, iar autoritățite depun eforturi pentru a identifica aceste surse la prețuri cât mai accesibile.

„O să facem tot posibilul să asigurăm cetățenii cu energie termică, cu gaze, dar trebuie și fiecare în parte să ne ajutăm pe noi toți, să economisim, căci e vorba de banii noștri, mai bine să economisim decât să plătim la cineva. (…) Alternative sunt, dar e vorba de costuri, dar ne dorim să găsim la preț cât mai bun pentru noi, căci toate țările caută surse alternative”, a afirmat Grosu.

De asemenea, oficialul a menționat că, în caz de necesitate, Republica Moldova va putea fi asigurată cu gaze din interconectorul Grecia-Bulgaria care a devenit funcțional de la 1 octombrie.

„Nu o să fim capricioși ca să alegem – o să fie gaz pe care o să-l putem găsi și aduce. S-a făcut acea interconexiune dintre Grecia și Bulgaria și asta înseamnă că vom putea aduce eventual și pe această cale, prin România și, respectiv, prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău”, a punctat speakerul.

Igor Grosu a dat asigurări că autoritățile vor găsi soluții să trecem cu bine iarna, chiar dacă „va fi una complicată”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.