VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Două automobile de lux, aduse prin contrabandă din UE, ridicate de procurori la Ceadîr-Lunga. PCOCS: Doi bărbați, cercetați pentru contrabandă

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) au ridicat două automobile de lux, aduse în țară prin contrabandă, din Europa. Potrivit PCCOCS, valoarea pe piață a unuia din ele depășește 100.000 euro, iar a altuia – peste 20.000 euro, care însumat și convertit în valută națională cifrează peste 2,3 milioane lei.

Ambele automobile au fost ridicate, iar procurorii au descins cu percheziții în cadrul dosarului, în care sunt cercetați doi membri ai unui grup infracțional domiciliați în Ceadâr-Lunga, cu vârsta de 26 și, respectiv, 38 de ani. În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate cheile și documentele relevante automobilelor de contrabandă, dispozitive electronice de stocare a informației, telefoane mobile și mijloace bănești provenite din activități ilegale. Potrivit oamenilor legii, cei doi și-au desfășurat activitatea de contrabandă o anumită perioadă de timp, după care au oamenii legii au primit informația operativă care a permis monitorizarea și documentarea faptelor.

Ulterior perchezițiilor, bunurile ridicate au fost anexate la dosar ca și corpuri delicte. Investigațiile continuă, în vederea stabilirii altor aspecte ale infracțiunii și altor persoane implicate, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.