VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Căruțașii și deținătorii de motocultoare, în vizorul Poliției

În această perioadă, în special la sate, mulți cetățeni circulă cu hipomobilele, motocultoarele cu remorcă și altă tehnică agricolă, fie ca mijloc de deplasare, fie pentru activitățile din gospodărie.

În acest context, polițiștii desfășoară în întreaga țară activități de informare pentru deținătorii de motocultoare și alte tipuri de tehnică agricolă.

„Polițiștii le vorbesc despre modul de deplasare pe drumurile publice și ce echipament trebuie aceștia să poarte atunci când pornesc la drum. De asemenea, oamenii legii au împărțit veste reflectorizante și pliante informative despre securitatea rutieră”, anunță oamenii legii.

Totodată, polițiștii recomandă:
– nu consumați alcool înainte de a porni la drum;
– echipați unitatea de transport cu dispozitive de iluminare;
– purtați veste reflectorizante;
– fiți atenți atunci când transportați copii sau încărcături voluminoase;
– țineți cont de condițiile climaterice.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.