VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ursula von der Leyen: „Izolăm și lovim și mai mult economia Rusiei”. UE pregătește noi sancțiuni

Comisia Europeană (CE) a propus statelor membre UE să plafoneze prețul petrolului rusesc și să adauge noi restricții asupra comerțului cu Rusia, a anunțat președintele acesteia, Ursula von der Leyen. „Izolăm și lovim și mai tare economia Rusiei” în fața noii escaladări a Moscovei în Ucraina, inclusiv organizarea de referendumuri de anexare, a declarat președintele executivului comunitar. Aceste noi măsuri trebuie aprobate în unanimitate de statele membre UE.

„Nu acceptăm simulacrele de referendumuri şi niciun fel de anexare în Ucraina şi suntem hotărâţi să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară”, a declarat șefa CE presei la Bruxelles.

„Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei”, a spus Ursula von der Leyen.

„Astăzi, propunem împreună un nou pachet de sancțiuni dure împotriva Rusiei. Propunem noi interdicții rapide asupra importurilor pentru produse rusești, așa produsele rusești vor fi ținute în afara pieței europene și vom priva Rusia de alte venituri în valoare de 7 miliarde de euro”, a declarat șefa Comisiei Europene.

Propunerea va ajunge acum la cele 27 de țări membre ale blocului comunitar, care vor trebui să depășească diferențele dintre ele pentru a pune în aplicare noile sancțiuni pe lângă șapte seturi de măsuri punitive impuse Rusiei de când forțele sale au intrat în Ucraina pe 24 februarie, transmite Reuters.

Acest lucru poate dura timp, în ciuda faptului că UE a fost impulsionată la acțiune de mobilizarea militară a Rusiei de săptămâna trecută, de amenințările nucleare și de măsurile de anexare a unei părți a Ucrainei, după invadarea fostei republici sovietice care aspiră să adere la UE.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.