VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Urmărirea penală în privința lui Gheorghe Cavcaliuc, în dosarele Petic și Verbițchi a fost finalizată

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SIS, anunță terminarea urmăririi penale în privința fostului șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Așa cum învinuitul se eschivează de la urmărirea penală și refuză să se prezinte în fața procurorilor, oamenii legii au solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa acestuia. Ulterior, va deveni posibilă trimiterea dosarului în judecată.

Cauza vizează cercetarea acestuia în dosarele Petic și Verbițchi, cunoscute publicului pentru investigarea înscenării unui viol – în primul caz și înscenarea purtării și păstrării munițiilor – în cel de-al doilea caz.

Mai exact, procurorii PCCOCS îi incriminează acestuia abuzul de serviciu (în calitate de autor al infracțiunii), precum și calitatea de organizator al următoarelor infracțiuni: denunțare falsă, depunerea și determinarea la depunerea declarațiilor mincinoase, încălcarea inviolabilității vieții personale, purtarea și păstrarea munițiilor.

Potrivit legii, cea mai gravă din aceste infracțiuni – abuzul de serviciu – se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 8 ani.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.