VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

O coaliție occidentală va anunța trimiterea a circa 200 de tancuri moderne Armatei Ucrainene, decizie ce va schimba cursul conflictului

Potrivit publicației britanice The Telegraph, astăzi și mâine SUA și Germania vor debloca probabil livrarea de tancuri moderne, ceea ce va duce la livrarea a până la 200 de tancuri grele Abrams, Leopard și probabil Leclerc, către Ucraina. Deocamdată, deciziile au fost anunțate doar pe surse, atât în SUA, cât și în Germania, dar cancelarul Scholz va cere probabil un vot în Bundestag, chiar astăzi.

Tancurile germane Leopard 2, considerate alături de cele britanice, franceze și americane ca fiind printre cele mai bune din lume, au avantajul de a fi fost produse într-o mare cantitate și livrate deja unui număr de nouă țări europene, potrivit Biziday.

Dintre acestea, până acum doar Polonia, Spania și Finlanda și-au anunțat disponibilitatea de a livra acest tip de armament Ucrainei, iar Suedia și Portugalia au spus că iau în considerare o astfel de decizie. Toate au însă nevoie de aprobarea Germaniei. Nu este clar dacă guvernul țării producătoare se va alătura coaliției care va livra efectiva tancuri Ucrainei, sau se va mulțumi să acorde doar permisiunea de reexport.

Oricum, generalul Valeri Zalujni, comandantul Armatei Ucrainene, a evaluat că este nevoie de 300 de tancuri grele pentru desfășurarea unei ofensive care să elibereze teritoriile ocupate de Rusia, iar cele trei țări hotărâte să trimită dețin la un loc peste 750.

Pe lângă tancurile germane și cele britanice (Challenger, deja anunțate) SUA vor trimite probabil câteva zeci de tancuri Abrams, la care s-ar putea adăuga un număr de tancuri franceze Leclerc (plus 40 de tancuri ușoare, pe roți, tot din Franța).

Potrivit analiștilor militari, acestă decizie va schimba probabil cursul războiului, Armata Ucraineană putând desfășura acțiuni ofensive decisive, utilizând mai puțină muniție pentru artilerie.

The Telegraph numește decizia trimiterii tancurilor occidentale (deocamdată încă prefigurată) “o potențială lovitură de ciocan, care ar putea ajuta Kievul să câștige războiul împotriva lui Vladimir Putin”.

În analiza sa zilnică, ISW spune că trimiterea tancurilor va permite Ucrainei să ducă un război mecanizat împotriva Rusiei, dar va mai dura probabil câteva săptămâni până când militarii ucraineni vor fi antrenați iar tancurile ar deveni operaționale. ISW precizează că întârzierea deciziei nu a permis Ucrainei să profite de concentrarea forțelor ruse în Bakhmut pentru a desfășura contraofensive pe alte fronturi.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.