Un reprezentant al Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persoană non grata și obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Despre aceasta informează Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
”În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că a decis declararea drept persoană non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova”, informează sursa citată.
Totodată, instituția subliniază că în după-amiaza zilei de astăzi la sediul MAEIE a fost convocat ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.
”În cadrul convocării, MAEIE a reiterat faptul că atacurile cu rachete asupra țării vecine escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului. A fost subliniat că atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene generează inclusiv amenințări tot mai mari pentru securitatea energetică a țării”, se mai arată în comunicat.
Amintim că o rachetă doborâtă de ucraineni a căzut în această dimineață pe teritoriul localității Naslavcea. La moment nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse.