VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Superiaht-ul unui oligarh rus, în valoare de 75 de milioane de dolari, de vânzare la o licitație din Gibraltar

Un superiaht rusesc în valoare de 75 de milioane de dolari a fost scos la licitație după ce proprietarul său oligarh a fost sancționat de Marea Britanie, UE și SUA, relatează BBC.

Axioma a fost confiscat de autoritățile din Gibraltar în martie, după ce banca americană JP Morgan a susținut că proprietarul Dmitrievich Pumpyansky nu a reușit să plătească un împrumut de 20 milioane de dolari.

Nava de 72,5 m va fi scoasă la licitație marți, la Curtea de amiralitate din Teritoriul britanic de peste mări.

Axioma este prima ambarcațiune de lux confiscată care este vândută de când au fost impuse restricții asupra rușilor puternici în urma invaziei.

Acesta poate găzdui 12 persoane în șase cabine, cu spațiu suplimentar pentru 20 de membri ai echipajului, conține și piscină, jacuzzi, spa, cinema 3D, jet ski și echipament de scufundări.

Pentru că este listată doar pentru o zi, se anticipează că barca se va vinde pentru un preț mai mic decât valoarea sa estimată.

Se așteaptă ca banii din vânzarea Axioma să ajungă la JP Morgan.

Pumpyansky, care are o avere estimată la 1,84 miliarde de lire sterline, este proprietarul și președintele producătorului de țevi de oțel OAO TMK, furnizor al companiei energetice rusești de stat Gazprom.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.