VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sprijinul Mitropoliei Basarabiei pentru programe sociale

Misiunea ”Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a oferit, în 2022, aproximativ 2,9 milioane de euro în cadrul mai multor programe sociale. Banii au fost acordați din bugetul asociației pentru combaterea sărăciei, pentru programe de asistență a familiilor, pentru voluntariat și alte intervenții în comunități, transmite ziua.md.

”Anul 2022 a fost unul plin de încercare, dar și de demonstrare a maturității organizației noastre și a întregii societăți. Solidaritatea și grija de aproapele au surclasat nevoile proprii. Poate, pentru prima dată în istoria țării, nu am fost cei care au cerut, dar cei care am oferit. Am împărțit casa și pâinea cu oamenii care au fugit din calea războiului”, a declarat Igor Belei, directorul Misiunii sociale „Diaconia”.

Misiunea socială „Diaconia” a fost fondată în 2001 şi este o organizație socială a Mitropoliei Basarabiei, biserică românească provincială ce a fost activată în 1992 printr-un act al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.