VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Spînu: Cancelaria de Stat a contestat în judecată cele șase PUZ-uri votate de CMC

Cancelaria de Stat a notificat în instanțele de judecată cele șase Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), votate în decembrie 2022 de Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Potrivit vicepremierului, niciunul dintre PUZ-uri nu a avut aviz general pozitiv de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, conform prevederilor legale.

„Noi nu putem admite astfel de proiecte care sunt împotriva oamenilor. De exemplu, unul din aceste PUZ-uri e pentru 4522 de apartamente într-o zonă fără școală și grădiniță, nu mai vorbesc de ambuteiajele care se vor crea”, a scris Spînu într-o postare pe Facebook.

Ministrul Infrastructurii a făcut apel către companiile de construcție și autoritățile publice locale să respecte toate procedurile legale atunci când implementează proiecte. Spînu a menționat că pe parcursul anului trecut, Agenția pentru Supraveghere Tehnică nu a aprobat darea în exploatare a mai multor blocuri, care erau construite cu abateri.

Amintim că șase proiecte de decizie cu privire la aprobarea PUZ-urilor au fost votate de unii consilieri municipali în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC), din luna decembrie.

Planurile Urbanistice Zonale votate:

  1. teritoriul adiacent str. Bucovinei, sect. Ciocana;
  2. perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor, sect. Telecentru;
  3. str. Ginta Latină nr.16, sect. Ciocana;
  4. str. Ghidighici nr.5, sect. Buiucani;
  5. str. N. Testemițanu nr.31, sect. Centru;
  6. perimetrul străzilor Meşterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – str. Uzinelor, sect. Ciocana.

Aprobarea PUZ-urilor a creat disensiuni în rândul consilierilor locali, după ce viceprimarul suspendat, Victor Chironda, dar și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, au avertizat că ar fi fost „elaborate cu încălcări de norme și normative urbanistice”.

Citește și: Denunț la CNA pentru investigarea legalității celor șase PUZ-uri: „Au fost votate contrar prevederilor legale”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.