VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Denunț la CNA pentru investigarea legalității celor șase PUZ-uri: „Au fost votate contrar prevederilor legale”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a depus la 28 decembrie, un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) prin care a solicitat să fie investigată legalitatea celor 6 Planuri Urbane Zonale (PUZ) votate de majoritatea consilierilor municipali, în cadrul ședinței CMC din 20-21 decembrie 2022.

Consilierii PAS susțin că cele șase proiecte de decizie cu privire la aprobarea Planurilor Urbaniste Zonale, au fost votate contrar prevederilor legale, în lipsa unor avize favorabile din partea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Deși în spațiul public se discută tot mai mult despre posibile influențe nepotrivite la adresa consilierilor municipali pentru a fi votate aceste PUZ-uri, până la moment nu am văzut nici o reacție pe acest caz din partea organelor împuternicite de combatere a corupției. 

În cadrul Consiliului Municipal Chișinău, pe parcursul mai multor ani sunt votate PUZ-uri cu implicarea unor consilieri municipali prin intermediul unor scheme obscure. Până la momentul actual nimeni nu a fost supus răspunderii pentru astfel de ilegalități, iar asta îi face pe acești consilieri municipali să se considere impunitivi față de ilegalitățile aranjate în CMC”, se precizează într-un comunicat publicat de PAS. 

Totodată, Fracțiunea PAS din CMC solicită Procuraturii Generale, CNA și Procuraturii Anticorupție „să inițieze urmărirea penală pe faptul aprobării ilegale a șase PUZ-uri votate în CMC la data de 20 și 21 decembrie 2022, prin prisma comiterii infracțiunilor de corupție și conexe corupției (…) și atragerea la răspundere a consilierilor municipali din cadrul CMC vinovați de aprobarea ilegală a PUZ-urilor (…) atragerea lor la răspundere pentru fapte de corupție”.

Șase proiecte de decizie cu privire la aprobarea PUZ-urilor au fost votate de consilierii municipali din Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Platforma Demnitate și Adevăr (Platforma DA), Partidul ȘOR, Partidul Unității Naționale (PUN), Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Partidul Social Democrat European (PSDE) și alții, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC), din 20-21 decembrie.

Aprobarea PUZ-urilor a creat disensiuni în rândul consilierilor locali, după ce viceprimarul suspendat, Victor Chironda, dar și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, au avertizat că ar fi fost „elaborate cu încălcări de norme și normative urbanistice”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.