Două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Chișinău. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc în această seară, pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. Preliminar, s-a stabilit că un automobil de marca Ford, condus de un bărbat de 25 de ani, a lovit o femeie de aproximativ 30 de ani și un tânăr de 21 de ani, care traversau regulamentar strada.
După impact, șoferul a abandonat mașina și a fugit. Polițiștii au stabilit că automobilul era închiriat, iar persoana care l-a închiriat a fost identificată.
Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru localizarea și reținerea șoferului.







