VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Slusari: Canibalismul politic pornit de PAS pune în pericol real integrarea europeană. Opriți-vă, cât nu e târziu!

Ex-deputatul Alexandr Slusari critică dur activitatea reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate în raioane în contextul alegerilor locale generale care urmează să aibă loc în luna noiembrie.

Ex-parlamentarul susține că PAS folosește practica partidului lui Vlad Plahotniuc pentru a racola reprezentanții altor partide pro-europene ca candidați la alegeri locale din numele partidului de guvernare.

În virtutea funcției comunic foarte des cu mulți oameni din raioane. Ceea ce face PAS acum în teritoriu, în principiu este copy-paste practicilor partidului lui Plahotniuc în 2016-2019. Acest lucru aud nu de la una-doua, ci de la zeci de persoane din diferite zone geografice. Deputați-anonimi, care au lucrat doi ani în Parlament ca fonul politic și mașina de vot, acum, împreună cu unii reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, s-au transformat în „решалы” cu misiunea racolării reprezentanților altor partide pro-europene ca candidați la alegeri locale din numele partidului de guvernare. Aceeași tactica de promisiuni și amenințări, care a fost la Plaha. În loc de descentralizare și consolidarea autonomiei locale se promite în schimb de loialitatea politică mai multe proiecte de investiții capitale din bugetul de stat, care nu aparține PAS-lui și este alcătuit din impozitele noastre. Care se opun, aud aluzii despre ANI , Inspecția Financiară și CNA. A rămas doar să meargă cineva prin raioane cu borsetca, cum îmbla Costea Botnari”, a scris Slusari.

Totodată, politicianul susține că activitatea PAS pune în pericol integrarea europeană și îndeamnă partidul de guvernare să se oprească în a mai folosi tacticile PDM.

Niciodată nu am simțit atâta ură față de PAS din partea oamenilor cu viziuni proeuropene, care sunt membrii la alte partide. Ce faceți voi, domnii de la PAS ? Aceasta este strategia nouă al liderului vostru tenebru de partid Andrei Spânu pe fundalul greșelilor enorme în politica internă? Voi autoizolați și împușcați în propriu picior! Lui Plahotniuc acest traseism politic nu i-a ajutat. Dar eșecul lui ne-a permis să eliberăm țara. Canibalismul politic, pornit de voi pe eșichierul proeuropean și național, pune în pericol real integrarea europeană. Opriți-vă, cât nu e târziu !
Vă rog, nu începeți vorbăraia despre probe, adresări la Procuratura etc. Nu copiați măcar aici pe Al Capone din Grozești, care în perioada lui de „glorie” cerea dovezi de presiune asupra primarilor, consilierilor, deputaților. Știți foarte bine că astfel de cazuri în sistemul nostru de justiție nu ajung în judecată. Dar toate acțiunile de acest gen se memorizează și se răzbună mai devreme sau mai târziu
”, mai scrie Slusari.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.