VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Secretarul general NATO: Este clar că Rusia vrea să păstreze R. Moldova în sfera sa de influență, la fel ca pe Ucraina

Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, a declarat că Republica Moldova încearcă să iasă din sfera de influență a Federației Ruse, iar NATO, UE și Bucureștiul o vor ajuta în acest demers. Oficialul a menționat că în viitorul imediat apropiat va face o vizită la Chișinău, împreună cu un Comisar al Uniunii Europene, pentru a reitera sprijinul NATO și EU pentru demersurile R. Moldova de a părăsi zona de influență a Federației Ruse. 

Oficialul NATO a mai declarat pentru Digi24 că acum contextul este unic, iar influența pe care Rusia o mai poate exercita asupra țărilor din fostul imperiu este într-o puternică scădere.

Secretarul general adjunct NATO a vorbit și despre recentele solicitări de sisteme antiaeriene făcute de președintele Republicii Moldova, în discursul susținut joi la Forumul de la Davos.

„Solicitările de sisteme antiaeriene de la Chișinău au venit din momentul în care a apărut realitatea crudă precum că Federația Rusă n-are limite în ceea ce privește dorința de a controla fostul imperiu, într-o formă sau alta. Deci, nu sunt indicii de capacitate militară că Federația Rusă să poată să ajungă să facă joncțiunea Odesa-Transnistria. Este o operațiune militară care astăzi nu este în capacitatea Rusiei, dar strategic, așa cum Federația Rusă vrea să păstreze Ucraina în sfera sa de influență, este clar că și pe Republica Moldova dorește să o păstreze. Poate să o păstreze? Depinde de noi și de moldoveni. Deci, în clipa de față Republica Moldova, după 30 de ani de la declararea Independenței și după războiul păcătos din Transnistria care a dus la această situație pe care o cunoaștem cu toții, la fel ca în Georgia, la fel ca în alte zone, are o șansă reală să evadeze din această geografie dificilă și să vină alături de noi și de ceilalți parteneri din UE, către Europa civilizată și cred că este un moment pe care trebuie să-l înțelegem la adevărata sa simbolistică. Pentru noi, pentru români, are o relevanță suplimentară, este evidentă și de aceea eu salut modul în care România și în lucrurile explicite, și în lucrurile mai subtile pe care le face, există o susținere la nivelul conducerii NATO, pe care eu o încurajez.”

Întrebat care va fi atitudinea NATO în continuare, Mircea Geoană a adăugat: „Discutam cu liderii molodveni și cred că au dreptate. Ei au o Constituție de neutralitate, facută în logica de dupa 91. Este decizia lor ce fel de Constituție doresc. Era o situație complexă, dar a fi chiar și neutru, nu însemnă că trebuie să fii pasiv, nu înseamnă că trebuie să fii slab militar. De aceea, exemplul Elveției este un exemplu interesant.

Lecțiile învățate după acest război și felul în care Federația Rusă se comportă cu vecinii săi, sunt convins că va crea consecințe și în Georgia și în Republica Moldova și, evident, în Ucraina. Este clar că această forță de influență a Federației Ruse în zona de periferie este în scădere și acest lucru se vede la bursa strategică. Toate aceste țări încearcă să găsească opțiuni și în alte direcții, inclusiv cu Occidentul.”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.