VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Scheme cu permise auto în sudul țării. Polițiștii au ridicat aproximativ un milion de lei

Polițiștii și procurorii pentru cauze speciale, împreună cu mascații de la ”Fulger”, au desfășurat percheziții în peste 10 localități din trei raioane din sudul țării, într-un dosar privind emiterea frauduloasă a permiselor auto.

 Mai exact, carnetele erau eliberate în unele cazuri și fără pregătire, admitere la examene ori susținerea lor. Iar printre „beneficiarii” acestor falsificări erau și persoane care nici măcar nu erau în Moldova în acea perioadă.

În acest scop, după ce-și primeau banii (500-1000 euro, în funcție de categoria auto sau urgență), directorii și angajații școlilor auto vizate introduceau ilicit în sistemele informaționale datele viitorilor deținători ai permiselor auto fraudate, care ulterior își primeau pachetul de documente pentru obținerea lor fără să fi frecventat orele teoretice sau practice. Astfel, actele obținute fraudulos erau folosite atât în Moldova, cât și peste hotare, fără ca sume importante de bani să fie achitate în bugetul de stat. 

Urmare a perchezițiilor, la școli auto, subdiviziuni ale Agenției Servicii Publice și domiciliile figuranților, au fost ridicați circa 1.000.000 lei (o parte din ei fiind pregătiți în sume mai mici predestinate transmiterii altor membri ai grupului), două arme și peste 300 de cartușe deținute ilegal, peste 10  telefoane mobile, înscrisuri de ciornă privind școlarizarea fictivă a cursanților și zeci de certificate de absolvire și acte falsificate privind școlarizarea cursanților școlilor.

În acest stadiu al investigațiilor, oamenii legii cercetează peste 15 bănuiți, care pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.