VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Schema grupării Șor de legalizare a banilor aduși din Rusia. Oligarhul fugar angaja așa-ziși voluntari

Gruparea condusă de fugarul penal Ilan Șor a creat o nouă schemă, prin care recrutează cetățenii în scopuri subversive, arată o investigație realizată de Deschide.md. De această dată, oligarhul a decis să încheie cu „salariații” săi contracte de muncă deghizate sub voluntariat, pentru a se eschiva de la achitarea impozitelor. Mai mult, „contractul de voluntariat” pe care Șor obligă cetățenii să-l semneze este contrar multiplelor prevederi din legislația națională.

Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia unui „contract de voluntariat”, semnat de Ilan Șor și una dintre persoanele recrutate. Deși, la prima vedere, pare un act juridic legal, prevederile acestuia se bat cap în cap cu cele din Legea voluntariatului și Codul fiscal.

Astfel, contractul este semnat de „instituția gazdă”, prezentată în persoana lui Ilan Șor, și un voluntar – la fel persoană fizică. Acest punct, de la bun început, contravine Legii voluntariatului, potrivit căreia „instituția gazdă” poate fi doar o persoană juridică – nicidecum o persoană fizică.

Totodată, contractul obligă voluntarii „să îndeplinească sarcinile primite din partea instituției gazdă”, „să se subordoneze conducerii instituției gazdă cu care a încheiat contractul”, dar și „să respecte alte obligații care decurg din contractul de voluntariat”. Și aceste prevederi contravin Legii voluntariatului, care scrie expres că persoana participă ca voluntar pe baza consimţământului liber exprimat”.

În urma discuției cu mai mulți avocați, aceștia au atras atenția asupra faptului că nu este clară esența acestui voluntariat. Mai exact, contractul nu descrie expres care sunt obligațiile voluntarului, menționând doar că acesta va ajuta la realizarea programelor sociale, va informa cetățenii despre programele respective și va „mobiliza” cetățenii în vederea susținerii proiectelor sociale. Toate aceste activități vor fi desfășurate „într-un anumit domeniu în funcție de posibilitățile proprii și conform regulilor existente în instituția gazdă”.

Norma dată contravine articolului 5 din Legea voluntariatului, în care se precizează că acest tip de contract trebuie „să conțină descrierea activităţii pe care voluntarul trebuie s-o presteze”.

Legislația R. Moldova interzice și remunerarea financiară sau materială a voluntarului, cu excepția „acoperirii cheltuielilor legate de realizarea activităţii”. Mai exact, voluntarul este obligat să-și justifice toate cheltuielile în perioada activității pentru a putea primi bani de la „instituția gazdă”. Totuși, „contractul de voluntar” elaborat de gruparea „Șor” prevede expres oferirea unei sume de 3 mii lei, dar și „rambursarea tuturor datoriilor pentru anul 2023”. Astfel, persoanele implicate devin simpli angajați ai lui Șor, nicidecum voluntari – activitatea acestora fiind una impozabilă.

Un alt document pe care l-au obținut reporterii Deschide.md se referă la contractarea de către un ONG, creat recent de reprezentanții grupării „Șor” în Rusia, a moldovenilor „care vor îndeplini sarcinile trasate pe teritoriul R. Moldova”.

Organizația respectivă, ONGA „Eurasia”, despre care presa a scris că ar sta în spatele inițiativei cu cardurile „MIR” promise de Moscova pentru pensionarii și bugetarii din Găgăuzia, este condusă de Nelli Parutenco, una dintre persoanele apropiate lui Șor. Parutenco a activat anterior în calitate de contabil al fostului Partid „ȘOR” și a fost una dintre primele persoane care au părăsit teritoriul R. Moldova atunci când autoritățile au pornit în anul 2022 un dosar penal pentru finanțarea ilegală a formațiunii sus-menționate.

Potrivit contractului de muncă, elaborat de ONGA „Eurasia”, angajații sunt obligați să îndeplinească sarcinile puse de angajator. Conform documentului, angajatul activează 5 zile pe săptămână (luni-vineri) câte patru ore pe zi. Pentru munca efectuată acesta este remunerat cu 102 400 ruble rusești/lunar (circa 21 mii lei sau în jur de 1150 dolari). Documentul prevede că banii vor fi transferați pe un cont bancar.

Despre ONGA „Eurasia” a anunțat și Ilan Șor în cadrul așa-zisului congres al blocului politic „Victoria”, format din partidele afiliate oligarhului, care s-a desfășurat recent la Moscova. Atunci, Șor a anunțat că va trimite în acest an în R. Moldova 50 de mii de persoane care vor face agitație pentru Uniunea Eurasiatică (o structură condusă de Rusia) și împotriva referendumului de integrare în Uniunea Europeană care va avea loc pe 20 octombrie. Potrivit lui, anume ONGA „Eurasia” va fi cea care îi va acorda suport în realizarea acestui plan.

Juriștii consultați au atras atenția asupra faptului că prevederile contractului de muncă sunt, la fel, contrare legislației R.Moldova. În primul rând, un agent economic sau o organizație din Rusia sau oricare alt stat nu poate angaja un cetățean al R. Moldova pentru activități pe teritoriul statului nostru, fără a-și înregistra o sucursală în R. Moldova. Astfel, în cazul de față este vorba despre o evaziune fiscală.

Totodată, ca și în cazul „contractului de voluntariat”, nu este specificat domeniul de activitate al angajatului – acesta îndeplinind sarcini în interesele unei organizații străine.

Potrivit avocaților, nu este exclus că, prin schemele respective, gruparea „Șor” ar dori să legalizeze banii aduși prin contrabandă din Rusia pentru finanțarea ilegală a acțiunilor subversive.

De menționat că, recent, Parlamentul a votat modificarea Codului penal, reglementând mai clar noțiunea de „trădare de Patrie”. În acest sens, se consideră „trădare de Patrie” inclusiv acțiuni săvârşită intenţionat de către un cetăţean al Republicii Moldova împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.