VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

România: Fără bani cash la cumpărături și fără salarii în numerar

Românii nu vor mai primi salarii în numerar, iar multe dintre plățile la comercianți nu vor putea fi făcute cu bani cash. Un proiect de lege, ce lovește dur în românii care nu au card, a fost avizat de toate comisiile Parlamentului de la București și ar putea fi aprobat, în curând, în plen, transmite antena3.ro.

Dacă va fi adoptat, actul normativ, care are scopul de a crește incluziunea financiară, ar urma să intre în vigoare în 180 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial.  

Proiectul trebuie să primească votul Camerei Deputaților, care este for decizional, pentru a putea fi pus în aplicare.  

Potrivit ultimelor amendamente depuse în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, ”plata veniturilor de natură salarială, asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”.  

Excepție vor fi consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar și personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță, care, la cerere, pot primi în numerar salariile și alte drepturi ce li se cuvin.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.