VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 55. Israelul a primit o nouă listă de ostatici care vor fi eliberați azi

Update: Israelul a primit o nouă listă de ostatici care vor fi eliberați azi de Hamas, transmite biroul premierului israelian, citat de CNN. Biroul a adăugat că familiile ostaticilor de pe listă au fost deja anunțate.

Între timp, Forțele de Apărare ale Israelului spun că sistemul Iron Dome (Cupola de Fier) a interceptat o „țintă aeriană suspectă” care a intrat din Liban în spațiul aerian israelian, scrie The Times of Israel.

Incidentul, în urma căruia nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, a declanșat sirenele antiaeriene în comunitățile nordice Matat, Sassa și Dovev.

Incidentul este primul de acest gen pe fondul armistițiului dintre Israel și gruparea Hamas, care a fost respectat în cea mai mare parte în nord.

Armata israeliană a anunțat, azi-dimineața, că acordul de încetare a focului a mai fost prelungit cu o zi. Decizia a fost făcută publică de forțele de la Tel Aviv pe ultima sută de metri, cu doar 15 minute înainte de expirarea precedentei înțelegeri.

„Părţile palestiniană şi israeliană au convenit să prelungească armistiţiul umanitar din Fâşia Gaza cu o zi”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului, Majed al-Ansari. Hamas a anunţat azi-dimineaţa devreme prelungirea armistiţiului cu o zi, în timp ce armata israeliană a precizat că acest armistiţiu continuă alături de continuarea negocierilor. Prelungirea armistiţiului se face în aceleaşi condiţii ca cele ale altor pauze: încetarea activităţilor militare şi intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, a explicat Ansari.

Aceasta este a doua prelungire a armistițiului inițial de patru zile, care a început vineri, 24 noiembrie. Armistițiul a dus la eliberarea a 70 de israelieni în temeiul acordului.  În schimb, 210 palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene, au declarat oficialii.

Cele șase zile de încetare a luptelor din Gaza urmau să se încheie azi-dimineața, la ora locală 7.00, după eliberarea unui grup de 16 ostatici deținuți de Hamas în noaptea de miercuri spre joi, în schimbul a 30 de prizonieri palestinieni. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri că o încetare completă a focului nu este luată în calcul și că forțele sale vor lupta „până la sfârșit”, transmite BBC. El a adăugat că „de la începutul războiului și-a stabilit trei obiective: eliminarea Hamas, eliberarea tuturor ostaticilor și asigurarea faptului că Gaza nu va mai fi niciodată o amenințare pentru statul Israel”. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.