„Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare, iar acest lucru a fost confirmat atât de Parlamentul European, cât și de Comisia Europeană”. O declarație în acest sens a fost făcută de europarlamentarul Ramona Strugariu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Ramona Strugariu se arată convinsă că Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare. Potrivit europarlamentarului, dacă în timpul reuniunii Consiliului European va fi decisă lansarea negocierilor de aderare, calendarul de aderare trebuie să fie stabilit până în primăvară.
„Cred că Republica Moldova este, categoric, pregătită să înceapă negocierile pentru aderare, e primul lucru pe care îl spun și nu o spun doar eu, a spus-o foarte ferm Parlamentul European în repetate rânduri, și în cea mai recentă rezoluția a sa. Sunt și purtătoarea de mesaj a tuturor colegilor mei care susțin acest demers european al Republicii Moldova. Comisia Europeană a spus-o în raportul pe care l-a prezentat cu recomandările de rigoare, deci, nu există loc de îndoială. Eu cred că odată ce va exista această undă verde a Consiliului, trebuie să avem un calendar de aderare foarte clar până la primăvară, trebuie stabilit fiecare capitol de negociere, așezat așa cum trebuie. Știu că Republica Moldova se pregătește și că și-a constituit deja grupuri de lucru, fiind în curs de a pregăti capitol cu capitol, de aderare, 35 de capitole”, a declarat Ramona Strugariu.
Potrivit europarlamentarului român, decizia Consiliului European nu va viza doar Republica Moldova, ci și Ucraina, iar unii lideri europeni se arată sceptici în privința oportunității lansării negocierilor de aderare cu Kievul.
„Discuția se poartă într-un context un pic mai larg, adică este vorba despre Republica Moldova și despre Ucraina, este vorba despre niște discuții bugetare, despre niște instrumente pe care le creăm la nivel european pentru a sprijini mai departe aceste demersuri europene. Sigur, e un pic de gâlceavă, sunt lideri europeni care argumentează cu o voce destul de stridentă că nu sunt pregătiți să dea undă verde în primul rând Ucrainei și că sunt și alții la rând. Dar nu este vorba despre cine s-a așezat primul la rând, ci este o abordare pe bază de merite. Pentru că, de exemplu, Turcia s-a așezat în rând acum foarte multă vreme, dar asta nu înseamnă că e pregătită sau merită să facă parte din familia europeană”, a mai spus europarlamentarul, citat de IPN.
Decizia finală privind o eventuală începere a negocierilor de aderare UE – Republica Moldova va fi luată în timpul reuniunii Consiliului European din 14-16 decembrie, care va avea loc la Bruxelles.