VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Protest la Tiraspol față de așa-zisele „presiuni economice ale Chișinăului”. Liderii proruși din regiune vor să fie „auziți de UE”

Autoritățile separatiste din stânga Nistrului organizează azi noi proteste la Tiraspol față de așa-zisele „presiuni economice ale Chișinăului” în raport cu regiunea secesionistă. Manifestațiile reprezintă o reacție la recentele modificări la Codul Vamal al Republicii Moldova prin care s-a stabilit că taxele vamale vor fi aceleași pentru toți agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului. 

La proteste participă locuitori ai Tiraspolului și din satele din regiune, liderul separatist Vadim Krasnoselski, șeful sovietului suprem, Aleksandr Korșunov, și șeful executivului local Aleksandr Rozenberg. De asemenea, printre protestatari a fost văzut și primul lider separatist al regiunii, din perioada Războiului din 1992, Igor Smirnov. În cadrul manifestației liderii proruși ai regiunii au declarat că „prin acțiunea lor vor să transmită mesaje de îngrijorarea comunității internaționale, inclusiv Uniunii Europene”.   Acum două săptămâni, un protest similar a fost organizat la punctul de control de la Tighina-Varniţa. Manifestanţii au spus atunci că modificările la Codul vamal vor duce la creşterea bruscă a preţurilor şi le-au cerut autorităţilor de la Chişinău să renunţe la ele.

Biroul pentru Politici de Reintegrare de la Chişinău şi-a exprimat „regretul” în privinţa protestului anunţat în stânga Nistrului și  a precizat că autorităţile competente vor monitoriza „cu atenţie” evoluţia situaţiei din regiune.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.