VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procurorii anunță că au terminat urmărirea penală în privința a doi foști directori ai SA „Cariera Micăuți”

Procuratura Generală (PG), informează despre finisarea acțiunilor de urmărire penală în privința a doi ex-directori ai SA „Cariera Micăuți”, învinuiți de delapidarea averii străine și samavolnicie, soldată cu daune în proporții deosebit de mari.

Potrivit PG, după aducerea la cunoștință învinuiților și apărătorilor acestora despre finisarea urmăririi penale, urmează ca aceștia să ia cunoștință de materialele urmăririi penale, în condițiile specificate de prevederile art.293-294 din Codul de procedură penală.

Episodul incriminat celor doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”, a fost disjuns într-o procedură separată din dosarul de bază. Respectiv, urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice și juridice participante la extragerea ilegală a substanțelor minerale utile și delapidarea acestora.

Potrivit actului de învinuire, cei doi ex-directori ai SA „Cariera Micăuți” sunt acuzați că în perioada anilor 2007-2014 și respectiv în anul 2019, din poziția pe care o dețineau, au folosit situația de serviciu contrar intereselor statului, acționând în interes personal și al terților persoane.

„Aceștia sunt învinuiți în baza probelor administrate de către procurori că, în timp ce aveau încredințate în administrare sectoarele de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile din zăcământul ,,Micăuți”, în mod samavolnic și ilegal au extras substanțele minerale utile de calcar brut, în volum de 918 593 m3 și argilă pentru construcții în volum de 377 668 m3. Urmare a acțiunilor ilegale descrise supra, în perioada vizată, statului și mediului i s-a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 71 134 613 lei”, menționează PG.

În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, de către procurori, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost aplicate sechestre asupra bunurilor celor doi învinuiți, în valoare totală de 23 268 207 lei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.