VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Procuratura Anticorupție, reacție la acuzațiile Evgheniei Guțul: Nu corespund realității și reprezintă o interpretare eronată

Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție după ce astăzi, bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul a scris pe o rețea de socializare că șefia instituției Veronica Dragalin și adjunctul ei Vasile Plevan i-ar fi propus închiderea dosarului penal în care ea figurează cu condiția că renunță la funcția de bașcan al Găgăuziei și își defăimează colegii de partid.

Într-un comunicat remis presei, PA subliniază că la data de 5 iulie, Evghenia Guțul a fost citată de către organul de urmărire penală al CNA, pentru efectuarea acțiunii de urmărire penală – efectuarea extragerii și examinării informației din telefonul mobil, la care, conform legii, participă în mod obligatoriu, învinuita și apărătorul acesteia.

De către adjunctul interimar al Procurorului Șef al Procuraturii Anticorupție, Vasile Plevan, care este membru al grupului de urmărire penală în cadrul acestui dosar, în prezența procurorului ierarhic superior, Veronica Dragalin și avocatului ales, învinuitei Guțul Evghenia i-au fost explicate drepturile și obligațiile, statuate la art. 66 alin. (2) pct. 10) și 11) din Codul de procedură penală. Mai exact, învinuitei Guțul Evghenia, i-a fost explicat dreptul de a recunoaște vinovăția, de a colabora cu organul de urmărire penală în condițiile legii și de a încheia acord de recunoaștere a vinovăției, precum și beneficiile acestei proceduri, sub aspectul reducerii pedepsei și celerității procesului penal”, menționează PA.

Totodată, Procuratura subliniază că „acest exercițiu este unul ordinar în cadrul unui proces penal, care a fost aplicat în mod similar și în privința altor învinuiți din dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor”.

Acuzațiile aduse conducerii Procuraturii Anticorupție, de către învinuita Guțul Evghenia, nu corespund realității și reprezintă o interpretare eronată a acțiunilor legale ale procurorilor”, mai notează PA.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.