VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Patru regiuni din Ucraina încep astăzi desfășurarea referendumurilor pentru anexarea la Rusia

Patru zone ale Ucrainei, controlate de forțele proruse – Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie – se pregătesc vineri, 23 septembrie, pentru începerea referendumurilor de anexare la Rusia, o mișcare condamnată de Occident ca fiind ilegitimă, relatează The Guardian.

Votul este programat să înceapă astăzi și să se desfășoare până marți, 27 septembrie. Ucraina și aliații săi au anunțat că nu vor recunoaște rezultatele, care sunt văzute ca o concluzie anticipată în favoarea anexării. Despre referendumurile din cele patru regiuni autoritățile proruse discută de mai multe luni, însă recentele succese înregistrate de Ucraina în contraofensiva din nord-estul țării i-au determinat pe oficiali să le programeze, notează sursa citată.

Rusia afirmă că aceste referendumuri sunt o ocazie prin care cetățenii din aceste regiuni își pot exprima punctul de vedere.

„De la începutul operațiunii am spus că cetățenii care locuiesc pe teritoriile respective ar trebui să-și decidă soarta, iar întreaga situație actuală confirmă că vor să fie stăpâni pe soarta lor”, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Ucraina spune că Rusia intenționează să încadreze rezultatele referendumurilor ca un semn de sprijin popular iar ulterior să le folosească drept pretext pentru anexare, similar cu preluarea Crimeei în 2014, pe care comunitatea internațională nu a recunoscut-o.

„Dacă totul este declarat teritoriu al Rusiei, ei pot declara că acesta este un atac direct asupra Rusiei, astfel încât să poată lupta fără nicio rezervă”, a spus guvernatorul regional de la Luhansk, Serghei Gaidai, pentru televiziunea ucraineană.

Ucraina a declarat că referendumurile sunt un semn că Rusia era speriată.

„Orice decizie pe care conducerea rusă o poate lua nu schimbă nimic pentru Ucraina”, a declarat joi președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

„Ne interesează strict sarcinile care ne sunt în față. Aceasta este eliberarea țării noastre, apărarea poporului nostru și mobilizarea sprijinului mondial (opiniei publice) pentru a îndeplini aceste sarcini”, a mai spus Zelenskiy.

Totodată, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a declarat recent că Moscova ar putea folosi arsenalul său nuclear pentru apărarea unor „noi regiuni” rusești.

Cel patru zone ocupate de Rusia reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei. Referendumurile au fost denunțate de mai mulți lideri mondiali, printre care președintele SUA Joe Biden, secretarul general al ONU António Guterres, precum și de NATO, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat săptămâna aceasta o mobilizare parțială militară pentru a înrola 300.000 de militari pentru a lupta în Ucraina, Moscova pare să încerce să fie fruntașă în conflict.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.