VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PA va investiga cauzele de corupție de nivel înalt, iar CNA cele de corupție sistemică. Modificările aprobate de Executiv

Competențele Procuraturii Anticorupție (PA) și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) vor fi delimitate la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Justiției (MJ), modificări la Codul de procedură penală. 

Potrivit Ministerului Justiției, modificările urmăresc centrarea capacităților anumitor instituții pe corupția mare și au fost necesare ținând cont de faptul că, în prezent, atât CNA, cât și PA sunt supraîncărcate cu dosare de corupție mică. 

„Prin urmare, investigarea penală pentru corupția de nivel înalt va fi realizată de Procuratura Anticorupție, pe când CNA va investiga corupția sistemică. În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care va coopera, în acest sens, cu CNA”, susțin reprezentanții MJ.

Delimitarea clară a competențelor între autoritățile responsabile de investigarea cauzelor de corupție va asigura realizarea condiționalităților din Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a RM la UE, precum și a Memorandumului cu privire la politicile economice și financiare, încheiat cu FMI.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.