VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Opt bănuiți și 380 de mii de lei ridicați, urmare a perchezițiilor efectuate de procurori într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de investigație din cadrul Poliției, le-au atribuit statut de bănuit la opt persoane și au ridicat 380.000 lei și alte probe, urmare a perchezițiilor efecutate vineri, 4 noiembrie, în Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni, într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, începând din 18 septembrie până în prezent.

„Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă. Suplimentar, printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă cu liste de persoane care conțin contacte telefonice, inclusiv anumite sume indicate, care se prezumă a fi sume bănești achitate în scopul înfăptuirii infracțiunii cercetate. Mai mult, au fost ridicate înscrisuri care relevă crearea unor pseudo autorităti menite să uzurpeze puterea de stat, probe care urmează să fie analizate și apreciate coreapunzător”, menționează PCCOCS.

Tauber: „Procurorii au efectuat percheziții la domiciliul lui Dinu Țurcanu. A fost audiat la PCCOCS”

Cele opt persoane bănuite, dintre care două femei, au vârstele cuprinse între 23 și 41 ani și sunt domiciliate în municipiile Bălți, Chișinău și raioanele Drochia și Ungheni. Acestea sunt cercetate pentru faptul că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni și ilegalități. În principal, aceștia ar fi fost cooptați în vederea opunerii rezistenței violente față de oamenii legii care asigură ordinea publică, la manifestațiile preconizate în perioada imediat următoare.

Mai mult, printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, pentru ca să-i intimideze și discrediteze. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 8 ani închisoare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.