VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

O expoziție dedicată iei din regiunile sudice ale românilor

O expoziție dedicată portului popular din regiunile sudice ale României va fi deschisă duminică, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, cu prilejul Zilei Universale a Iei.

Astfel, în sala nr. 2 a Muzeului Național de Istorie, vizitatorii vor putea admira 71 de piese inedite din colecția doamnei Marghiolița Constantinescu Rogojan, aflate în patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

„Fiind un element comun de identitate culturală între România și Republica Moldova, prin intermediul acestei expoziții încercăm să facem cunoscute particularitățile cămășii cu altiță din sudul României, respectiv din zone precum Muntenia, Oltenia, Dobrogea și sudul Moldovei”, menționează ICR „Mihai Eminescu”, într-un comunicat de presă.

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 23 iunie, la ora 11.00 și va fi urmat de un scurt recital susținut cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Sarabaș, Artistă a Poporului, cea care a consacrat folclorul din sudul Republicii Moldova.

Marghiolița Constantinescu Rogojan, artist plastic și profesoară din zona Muscelului, a donat statului român o colecție de peste 250 de piese de costum tradițional românesc.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.