Din luna mai, pentru cetățenii moldoveni vor fi eliberate noi modele de pașaport, mai performante și mai securizate, și care să corespundă celor mai recente standarde europene. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al premierului, Daniel Vodă, a precizat că noul model al pașaportului va conține 45 de elemente de securitate și vine cu o serie de noutăți, în special la capitolul materialele de confecționare.
Potrivit deciziei, schimbări majore au fost operate la cea mai importantă şi sensibilă la fraudare parte a blanchetei de pașaport, și anume la prima filă cu date de identificare ale titularului. Astfel, vechea pagină cu date pe suport de hârtie, a fost înlocuită cu pagina pe suport sintetic multistrat din policarbonat, personalizat prin gravare laser. Această tehnologie permite utilizarea unui spectru mai larg de elemente de securitate pe niveluri verificate prin simpla atingere, privire și înclinare a documentului alături de alte elemente de securitate ascunse.
Data limită de punere în circulație a pașaportului de model nou este 30 aprilie 2023. Autoritățile susțin că această urgență este condiționată de stocul limitat al blanchetelor de pașapoarte de modelul actual, care la data de 1 martie constituia peste 45 de mii blanchete, precum și de numărul sporit de solicitări pentru eliberarea pașaportului. Zilnic, sunt depuse până la 2500 de cereri. Doar în februarie au fost depuse aproximativ 41 de mii de cereri.