VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ajutor umanitar pentru orașele din Turcia afectate de cutremurele din februarie

Un ajutor umanitar din partea Guvernului, în valoare de aproximativ 8,3 milioane de lei, va fi oferit orașelor din Turcia, devastate în februarie de cutremurele devastatoare. Hotărârea a fost aprobată astăzi de executiv.

Loturile, care sunt oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Migrațiune, conțin produse de igienă, produse alimentare, îmbrăcăminte și lenjerie de pat. Pentru transportarea acestor bunuri, Ministerul Finanțelor a alocat alte aproximativ 350 de mii de lei.

Amintim că un cutremur major, cu magnitudinea 7,9, a lovit sud-estul Turciei și nord-vestul Siriei în data de 6 februarie. La scurt timp, regiunea a fost devastată de un alt seism de 7,5 pe Richter, iar în zilele următoare au urmat alte zeci de replici.

În prima săptămână după cutremurele distrugătoare, în Turcia s-a aflat o echipă a IGSU, formată din 55 de salvatori. Aceștia au intervenit în zonele afectate cu 12 autospeciale și doi câini de căutare.  

Potrivit celui mai recent bilanț al ONU, în urma seismelor produse, peste 54 de mii de cetățeni turci și sirieni și-au pierdut viața. În total, cutremurele au provocat distrugeri și pagube într-o zonă unde locuiesc 23 de milioane de oameni.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.