VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Noi rețineri și percheziții în cauza penală „Interpol”

Procuratura Anticorupție vine cu noi detalii cu privire la cauza penală în cadrul căreia se investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări primeau mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.

Potrivit PA, la data de 9 iunie 2024, o persoană a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău la ieșirea din țară, fiind efectuată o percheziție corporală și ridicate dispozitive digitale și alte obiecte.

După o evaluare a riscurilor implicate, procurorii au decis înaintarea unui demers la judecătorul de instrucție privind aplicarea arestului preventiv în privința acestei persoane. În rezultat, astăzi, 11 iunie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor, fiind aplicată măsura preventivă – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile”, precizează PA.

Totodată, procurorii anunță că la 10 iunie 2024, o altă persoană a fost reținută în acest dosar, fiind de asemenea efectuate percheziții la adresele asociate acestei persoane.

„După o evaluare a riscurilor implicate, la 11 iunie 2024, procurorii au decis eliberarea acestei persoane, care urmează să fie cercetată în stare de libertate”, subliniază PA.

Potrivit anchetatorilor, cel puţin 20 de infractori din întreaga lume, care erau daţi în urmărire internaţională, au reuşit să-şi şteargă numele din lista Interpolului, ca urmare a schemei de corupție din R. Moldova și din alte țări.

Conform probelor acumulate până în prezent, un grup de persoane de diferite naționalități ar fi implementat o presupusă schemă de corupție care le-ar fi permis celor care fac obiectul „Notificărilor roșii” de la Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în R. Moldova și în alte țări. Procuratura Anticorupție a pornit acest dosar penal în aprilie 2024, în baza informațiilor primite de la Parchetul Național Financiar al Franței (PNF). Procurorii moldoveni afirmă că, ulterior, au primit informații relevante și de la autoritățile britanice.

Citește și: Șeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Țentiu, plasat în arest la domiciliu pentru 30 zile

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.