VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Natalia Gavrilița: Independența înseamnă libertatea de a decide singuri ce facem

Premierul țării, Natalia Gavrilița, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la proclamarea Independenţei R. Moldova.

În mesaj, Natalia Gavrilița menționează că ”independența înseamnă libertatea de a decide singuri ce facem mai departe, conștienți de urmările și consecințele alegerilor noastre”.

”Felicitări, dragi cetățeni, cu prilejul a 31 de ani de independență, ani în care am crescut, am învățat, am reușit împreună. Să obțineți tot ce vă doriți, prin muncă, merit și colaborare. Vă doresc sănătate, împliniri și bucurii trăite împreună cu cei dragi.

Ziua Independenței e un moment al înțelegerii că suntem responsabili pentru noi și pentru cei din jurul nostru, că ne este dat să avem grijă de o palmă de rai și să facem tot ce putem ca să o protejăm, să o îngrijim și să o transmitem copiilor noștri mai bună decât am primit-o.

Independența înseamnă libertatea de a decide singuri ce facem mai departe, conștienți de urmările și consecințele alegerilor noastre. Independența înseamnă responsabilitate pentru fiecare acțiune și capacitatea de a folosi oportunitățile unei lumi în continuă schimbare.

Oamenii Moldovei, aflați peste tot în lume, celebrează astăzi locul lor de baștină, locul din care au pornit, locul în care mulți sperăm să se întoarcă pentru a contribui la schimbare, pentru a face țara mai bună.

La mulți ani, Moldova!”, a declarat Natalia Gavrilița.

Reamintim că Republica Moldova marchează astăzi 31 de ani de independență.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.