VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Moldovenii care au muncit sau muncesc în Grecia, vor putea beneficia de pensie din acest stat. Parlamentul Elen a ratificat Acordul în domeniul securității sociale

Cetățenii din Republica Moldova, care sunt angajați în câmpul muncii sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul Greciei vor putea beneficia de pensie din acest stat, la atingerea vârstei de pensionare. Se întâmplă după ce joi, 1 septembrie, Acordul în domeniul Securității Sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă a fost ratificat de Parlamentul de la Atena.

„Felicitări tuturor, dar în special potențialilor beneficiari ai Acordului – cetățenilor Republicii Moldova care lucrează legal în Grecia. Acordul respectiv a fost ratificat de către Parlamentul Elen! După dezbateri care au durat peste o oră „pentru” ratificarea Acordului au votat principalele patru partide din Parlament. Alte două grupuri parlamentare s-au abținut, dar nimeni nu a votat împotrivă”, este mesajul ambasadei Republicii Moldova în Grecia.

Potrivit legii, după ratificarea acordului de către Parlamentul elen, urmează promulgarea documentului de către președintele Greciei cu ulterioară intrare în vigoare peste 2 luni după ce ambele state se vor notifica despre îndeplinirea procedurilor interne.

Imediat după intrarea Acordului în vigoare, Ambasada Republicii Moldova în Grecia va organiza întâlniri și reuniuni online cu reprezentanții diasporei noastre din Grecia pentru a oferi explicații și consultații privind prevederile documentului.

Acordul în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă a fost semnat pe 8 septembrie 2021, iar Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul respectiv în luna noiembrie 2021. Conform documentului, fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul său.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.