VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Modificările la Legea CNPF au intrat în vigoare

Amendamentele la Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), votate de Parlament în luna iulie curent, au intrat în vigoare astăzi, 5 septembrie 2022. Modificările urmăresc facilitarea aplicării Codului administrativ și eficientizarea activității administrative din cadrul CNPF, ținând cont de specificul domeniului supravegheat.

Noile reglementări vin să fortifice cadrul normativ instituțional în scopul eliminării fenomenului de imixtiune în raportul CNPF – participanți profesioniști. Astfel, cadrul a fost completat cu norme speciale derogatorii ce exceptează suspendarea executării unor măsuri aplicate de autoritatea de supraveghere.

Complementar, noile reglementări vizează eficientizarea activității CNPF prin degrevarea organului colegial de la soluționarea exclusivă a unor incidente procedurale, cum ar fi suspendarea, prelungirea, conexarea și atragerea terților în procedură administrativă.

Adițional, Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare a fost completată cu prevederi ce stabilesc atribuțiile instituției în ceea ce privește cooperarea și schimbul de informații nemijlocit în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. De asemenea, sunt prevăzute derogări de la dispozițiile de confidențialitate în cadrul schimbului de informații cu autoritățile competente pe plan intern și internațional.

Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare, cu modificările care au intrat în vigoare la 5 septembrie 2022, poate fi accesată aici.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.