S-ar fi urcat oare Vasile Tarlev la manivelele blestematului buldozer dacă era să știe că Stadionul republican pe care l-a demolat în urmă cu 15 ani se va transforma într-o toloacă în mijlocul capitalei? S-ar fi urcat oare Vladimir Voronin la terasa hotelului NAȚIONAL ca să stropească cu șampanie tranzacția de vânzare a imobilului dacă ar fi știut că bunătatea de hotel se va transforma în veceu public și adăpost pentru oameni ai străzii? S-ar fi urcat oare Andrei Sangheli în elicopterul din care centrala atomică de la Cernavodă i s-a părut atât de mititică încât a respins invitația Bucureștiului de a participa cu investiții moldovenești la dezvoltarea capacităților de generare a curentului electric? S-ar fi urcat oare Vladimir Filat în avionul lui Ilan Șor dacă ar fi știut că bunul său prieten îl filmează pe ascuns în timpul zghihuielilor extraconjugale? I s-ar fi urcat oare la cap lui Dumitru Braghiș dacă era să știe că partidul căruia i-a dat propriul nume o să aibă traiectoria Furnicii și a Ceasului oprit la 12 fără un sfert? Ar fi urcat oare Iurie Roșca în copac dacă ar fi știut că presupusa răpire a lui Vlad Cubreacov nu va duce la nesupunere civică de proporții și în cele din urmă el va îmbrățișa opțiunile antioccidentale propovăduite de Aleksandr Dughin? S-ar fi urcat oare Vladimir Plahotniuc în scenă ca să cânte la trompetă dacă era să știe că succesele sale politico-filantropice vor fi contestate zgomotos de către adversarii politici dar și foști colegi de partid?..
După seria lungă de asemenea eșecuri din politica moldovenească doar Igor Dodon a avut grijă să afle ce-l așteaptă. Numai că a apelat la profețiile îndoielnice făcute cu ouă de la Etulia și în cele din urmă a urcat și el călare pe băț, cum zic țărnii despre impostorii care vor să pară mai importanți decat sînt în realitate.
De altfel mi-am amintit o vorba despre impostorii umflati în pene, pe care am auzit-o încă în vremea sovietică de la un coleg cu care lucram la Tinerimea Moldovei. Mucalitul Ionichie Stadnicov îmi atrăsese atenția că noi la despărțire bem la botul calului, iar rușii beau ultimul pahar na posoșok, adică în vârful de cârjă. Altfel spus, zicea Stadnicov, Dumnezeu să-l ierte, expresia frazeologică a conservat condiția rușilor din perspectiva dotării cu unități de transport invers proporțională cu trufia lor imperialistă. Observație riscantă pe vremea comuniștilor cand lucoarea salvatoare venea în mod obligatoriu de la fratele mai mare din Răsărit.
