VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministerul Justiției a creat comisia de lichidare a Partidului ”Șor”, declarat neconstituțional

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a semnat Ordinul de constituire a comisiei de lichidare a Partidului ”Șor”, declarat ilegal prin Hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie.

”Fiind o situație inedită, la constituirea comisiei s-a urmărit ca în componența acesteia să fie asigurată prezența atât a reprezentanților unor autorități publice relevante în contextul subiectului dat, cum ar fi Comisia Electorală Centrală, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, cât și a practicienilor, care au ca domeniu de expertiză procedurile de lichidare a persoanelor juridice – administratori autorizați și avocați. În conformitate cu legislația în vigoare, anume acest organ colegial este responsabil de desfășurarea acțiunilor necesare în vederea lichidării partidului politic declarat neconstituțional, membrii comisiei de lichidare urmând a se întruni în ședințe periodice, pentru realizarea obiectivului stabilit”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Instituția precizează că Partidul „Șor” este dizolvat din momentul pronunțării Hotărârii Curții Constituționale, adică din 19 iunie. Din această dată, niciun act al organelor acestui partid nu mai are vreo valoare juridică. Existenţa formală a acestui partid va înceta după ce comisia va finaliza procedura de lichidare şi radiere a partidului din Registrul de stat al persoanelor juridice. Amintim că, la o lună după declararea ilegală a Partidului „Șor”,Parlamentul a adoptat un proiect care prevede că persoanele care erau membri ai organului executiv al Partidului Politic „Șor”, cele care aveau funcții elective sau erau pe listele de candidați supleanți în momentul în care formațiunea politică a fost declarată neconstituțională, nu vor putea fi alese pe o perioadă de trei ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.