VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu, întrevedere cu președintele NDI: Subiectele abordate

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu președintele NDI (Institutul Democratic Național), Derek Mitchell, însoțit de directoarea regională pentru Eurasia, Eva Busza și de reprezentanții locali ai organizației.

Potrivit unui comunicat remis presei, discuțiile au vizat prioritățile NDI pentru susținerea democrației și a instituțiilor publice în Moldova.

”Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul NDI în consolidarea proceselor democratice din țara noastră și a menționat că acestea rămân prioritare în contextul actualelor provocări globale. Șefa statului s-a referit, de asemenea, la reformele pornite de guvernare, subliniind importanța reformei justiției și a luptei cu corupția. În ceea ce privește colaborarea de viitor, președinta Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru contracararea dezinformării și a propagandei, amplificate odată cu războiul din Ucraina, pentru consolidarea societății civile și profesionalizarea continuă a mass-media, precum și pentru dezvoltarea democrației la nivel local”, se arată în comunicatul remis de Președinție.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.