VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, despre obiectivele pentru creșterea performanței în armată

Șefa statului, Maia Sandu, în calitatea sa de comandant suprem al Forțelor Armate, a participat la ședința de bilanț a Armatei Naționale pentru perioada ianuarie – octombrie 2023. La eveniment a participat efectivul armatei naționale și au fost prezentate rezultatele activității Ministerului Apărării și ale altor instituții din subordine. 

În discursul ei, Maia Sandu a subliniat o armată bine echipată, dar prost plătită și îngrijită, nu poate face față provocărilor.

”Pentru a reține în sistem pe cei experimentați și a pregăti cadre noi trebuie să sporim atractivitatea profesiei de militar. Susținem inițiativele legislative prin care crește calitatea vieții cadrelor militarilor și îmbunătățirea condițiilor de serviciu ale acestora”, a declarat șefa statului. 

În acest an, bugetul destinat pentru apărarea națională a fost majorat, ceea ce în combinație cu asistență generoasă externă va accelera modernizarea sectorului de apărare și, prin urmare, va contribui și la dezvoltarea social-economică.

„Fără o apărare eficientă va fi greu să obținem performanțe economice remarcabile. Investitori locali și străini caută siguranță, astăzi mai mult decât oricând. Privind astfel, alocările bugetare pentru apărare sunt o investiție în viitoarea creșterea noastră economică și prosperitatea țării noastre”, a mai declarat Maia Sandu.

Președinta a apreciat faptul că forțele armate sunt nu doar un element esențial pentru securitatea și apărarea națională, dar și contribuie la pacea și securitatea internațională, militarii noștri fiind parte a mai multor misiuni de menținere a păcii în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.