VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mai multe rute urbane și suburbane din Capitală, suplinite cu noi autobuze și troleibuze

Mai multe rute urbane și suburbane au fost completate cu unități de transport – autobuze și troleibuze, iar pe alte linii municipale sunt eficientizate itinerarele.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, aceste măsuri sunt aplicate anual, în luna septembrie, de către de către Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație și sunt realizate în baza studiilor fluxurilor de călători, pe rutele urbane și suburbane de transport public.

În acest context, din luna septembrie 2022, au fost suplinite cu unități de transport următoarele rute de transport public, după cum urmează:

  • Pe ruta de autobuz nr. 9 (or. Codru, cartierul Malina Mică – Universitatea de Medicină) au fost adăugate 4 unități, iar în prezent, în orele de vârf, pe acest itinerar circulă 12 autobuze;
  • Pe ruta de autobuz nr. 47 ,,Chișinău – Ciorescu” a fost adăugată o unitate de transport;
  • Pe ruta urbană 23 „str. Ismail – bd. Mircea cel Bătrân” a fost adăugat un autobuz;
  • Ruta de troleibuz nr. 17 (Gara feroviară – Autogara Sud-Vest) a fost suplinită cu 2 unități;
  • Ruta de autobuz nr. 11 (or. Durlești) a fost stabilită în direcție inversă rutei circulare de troleibuz nr. 35.

Totodată, unele rute se optimizează prin modificarea itinerarelor sau a orarelor de circulație:

  • De la 1 octombrie curent, ruta de troleibuz nr. 35 „str. Vasile Alecsandri – or. Durlești” va circula parțial pe str. Drumul Viilor, cu următorul itinerar: șos. Hâncești – str. Academiei – str. Drumul Viilor – str. Pietrarilor – șos. Hâncești și în continuare pe traseul stabilit.
  • Tot de la 1 octombrie 2022, se preconizează redeschiderea rutei de transport public care va deservi cartierul Durlești II (de la str. Codrilor, până la sensul giratoriu din Piața Dimitrie Cantemir).
  • Se optimizează orarele rutelor de autobuz nr. 18, nr. 44, nr. 33 și a rutei de troleibuz nr. 31, care deservesc comuna Sîngera, sat. Dobrogea și sat. Revaca.

De asemenea, în dependență de completarea parcului auto cu material rulant și personal, se examinează posibilitățile de organizare a unor rute de transport public, care vor deservi străzile:

  • Mesager
  • Florilor
  • Calea Basarabiei – Calea Moșilor – Varnița
  • Nicolae Milescu Spătaru – Ginta Latină (tronson Petru Zadnipru – Ginta Latina – Mircea cel Bătrân)
  • Mihail Sadoveanu (tronson Petru Zadnipru – Alecu Russo – Vadul lui Vodă)
  • or. Codru (str. Sihastrului – str. Drumul Schinoasei – str. Schinoasa Deal).

De asemenea, autoritățile municipale anunță că analizează opțiunile pentru organizarea transportului public pentru localitățile Condrița și Goianul Nou, iar pentru suburbiile Ghidighici, Budești și Bubuieci se analizează soluții de îmbunătățire a serviciilor de transportare a pasagerilor.

În prezent, pe rutele municipale circulă zilnic 332 de troleibuze și 127 de autobuze. Din cele 24 de rute de autobuze, gestionate de Parcul Urban de Autobuze, 19 rute circulă pe itinerarele ce leagă capitala de suburbii. Regia Transport Electric Chișinău deservește 6 localități suburbane.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.