VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, s-a ales cu proces penal

Liderul Partidului politic „Șansă”, Alexei Lungu, care a fost reținut miercuri în cadrul protestului de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost eliberat în aceeași zi. Însă, s-a ales cu un proces penal pentru huliganism.

„În privința sa a fost pornit un proces penal pentru huliganism și un material administrativ pentru nesubordonare”, a declarat pentru IPN Diana Fetco, șefă a Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției.

Reținerea lui Alexei Lungu a avut loc lângă Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde se examina dosarul în care bașcana Evghenia Guțul și o secretară din cadrul Oficiului central al fostului partid Șor sunt învinuite de acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat.

IGP preciza că în contextul examinării acelei cauze penale, Poliția a recepționat din partea președintelui instanței de judecată un demers în care se solicita să fie asigurată respectarea oricărei forme de întrunire nu mai aproape de 25 de metri de sediul instanței. În caz contrar, acțiunile participanților vor fi considerate imixtiune în procesul de activitate al instituției.

„În acest context, Poliția a adus la cunoștința celor prezenți în adiacent demersul instanței, solicitând conformarea acestora, timp în care unul dintre participanți a manifestat lipsă de respect prin nesubordonare și agresivitate în raport cu angajații instituțiilor de forță, lovind în bunurile instituțiilor statului, fapt pentru care a fost condus la sediul poliției pentru a fi documentat atât contravențional, cât și penal”, a precizat IGP.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.