VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Liceul din Holercani a fost eficientizat energetic cu susținerea UE. Maia Sandu: „Asigurarea securității energetice este o prioritate a guvernării”

Liceul Teoretic din satul Holercani, raionul Dubăsari a fost renovat energetic cu suportuL financiar al Uniunii Europene. La evenimentul de inaugurare a participat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și delegația Uniunii Europene.

Cu ajutorul Uniunii Europene și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), care a efectuat lucrările de renovare, clădirea liceului este izolată termic, au fost înlocuite ușile și ferestrele, iar panourile fotovoltaice acoperă integral necesitățile de energie electrică ale instituției. A fost redus semnificativ consumul de electricitate al liceului și au fost create condiții mai bune de studii și de muncă pentru elevi și profesori.

„Asigurarea securității energetice este o prioritate a guvernării. Investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice, a caselor și a întreprinderilor ne vor ajuta să diminuăm costurile pentru resursele energetice, dar și să răspundem provocărilor de mediu, tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. Mă bucur că, datorită partenerilor noștri de dezvoltare, proiecte similare sunt realizate în zeci de localități ale țării, urmând să schimbe în bine viața a mii de oameni”, a declarat președinta Maia Sandu care a fost prezentă la evenimentul de inaugurare a proiectului de eficiență energetică.

În rezultatul implementării proiectului, 330 elevi a Liceului Teoretic „Holercani” și 50 de profesori și angajați auxiliari ai liceului vor beneficia de condiții îmbunătățite de studii și de lucru. Valoarea totală a lucrărilor pentru sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Holercani” din s. Holercani, r-nul Dubăsari este de cca 863 mii euro.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Bugetul total al proiectului este de 39.8 milioane euro.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.