În acest weekend, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace cu produse și mărfuri autohtone. Potrivit Primăriei Chișinău, acțiunile au drept scop susținerea producătorilor autohtoni și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri agricole de sezon.
În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 29 octombrie 2022, va avea loc târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor” va avea loc târgul „Hand Made”, cu lucrări ale meșterilor populari și târgul producătorilor autohtoni. „IarmaEco”. Organizator – Pretura de sector.
În sectorul Centru, pe adresele: bd. D. Cantemir colț cu str. Ismail, 94, str. Testemițanu, 13 și str. Testemițanu, 30, vor avea loc iarmaroace cu fructe și legume cultivate de producători autohtoni.
Pe str. Tiraspol, 5-9 (în preajma Gării) va avea loc Târgul de vechituri.
În sectorul Râșcani, pe adresele:Calea Orheiului, 109/2, str. Ceucari, 8 va avea loc Târgul producătorilor autohtoni cu fructe și legume.
În același sector, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.
De asemenea, pe str. Andrei Doga, 43/3 și str. A. Russo, 7/2 va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.
În sectorul Ciocana, pe bd. Mircea cel Bătrân, în Scuarul Arborelui Solar, va avea loc Târgul producătorilor autohtoni.