VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

IGSU a recepționat un nou lot de ajutoare umanitare din partea SUA

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a MAI a recepționat un nou lot de ajutoare umanitare din partea Statelor Unite al Americii pentru Republica Moldova, în susținerea și suportul persoanelor refugiate din Ucraina.

La eveniment au participat Secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Kent D. Logsdon și șeful IGSU, Alexandru Oprea. 

„Astăzi asistăm la un gest de mărinimie din partea poporului american care vine să sprijine nu doar necesitățile noastre, dar și nevoile cetățenilor străini care se află în dificultate din cauza războiului din țara vecină. Suntem recunoscători Ambasadei care a făcut tot posibilul ca acest ajutor să ajungă la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Acest schimb reciproc de cooperare vine să favorizeze nu doar țara noastră și Ministerul Afacerilor Interne, dar și să favorizeze, pe plan internațional, intensificarea și întărirea capacității de reacționare la situații de criză și de urgență”, a menționat Secretarul general, Serghei Diaconu. 


„În aceste timpuri dramatice, țara dumneavoastră a realizat un lucru extraordinar pentru refugiații din Ucraina, a oferit siguranță, alinare și ospitalitate persoanelor aflate în nevoie. Noi sperăm că ajutorul nostru va contribui la condiții de trai mai bune și mai confortabile persoanelor care au fost nevoite să-și părăsească locul de trai. Doresc să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți spre binele țării și comunității voastre”, a declarat Excelența Sa Kent D. Logsdon, Ambasador al SUA în RM. 


Lotul de ajutoare umanitare, estimat în suma de 1 628 489 de dolari, este constituit din 9 containere cu peste 7000 de bunuri (corturi, paturi pliante, perne, cearșafuri, pături, etc.) și vor fi repartizate de către IGSU conform destinației. Acesta reprezintă a doua parte a asistenței umanitare oferită de Statele Unite al Americii, prima parte a lotului fiind oficial donată către IGSU, la data de 13 aprilie 2022. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.