Angajații IGSU din sudul țării continuă misiunea de asigurare a securității antiincendiare în Portul Internațional Liber Giurgiulești, după ce ieri, un rezervor cu granule de șrot de floarea soarelui a luat foc.
Potrivit unui comunicat remis presei, astăzi, la fața locului pentru menținerea siguranței și evitarea situației de risc sunt dislocate 5 autospeciale cu un efectiv de 13 angajați.
”Pompierii au misiunea de a răci rezervorul și să asigure securitatea zonei pentru evitarea unei situați de criză. O companie specializată contractată de proprietarul rezervoarelor urmează să efectueze demontarea silozului afectat de procesul de ardere. Întru evitarea riscului pentru cetățeni și infrastructura zonei, pompierii vor acționa la fața locului pe parcursul procesului”, subliniază IGSU.