VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ex-ambasador: Salvarea noastră este să ne desprindem de Biserică Rusă care susține războiul

Salvarea noastră este să ne desprindem de Biserică Rusă care susține războiul, fiindcă astfel pierdem încrederea enoriașilor. Opinia a fost exprimată de Anatol Țăranu, doctor în istorie, ex-ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit ex-ambasadorului, Biserica Rusă este o biserică expansionistă care prin mesajul său religios dintotdeauna a susținut expansiunea imperialistă a Rusiei în timp ce Biserica Românească dintotdeauna a fost o biserică defensivă.

„Salvarea noastră este să ne desprindem de această Biserică Rusă. Biserica Rusă susține războiul, noi pierdem încrederea enoriașilor din cauză că susținem, alături de Kiril, Întâistătătorul Bisericii Ruse, susținem acest război”. Biserica Rusă, prin toate politicile și prin toată esența sa, este o biserică expansionistă care prin mesajul său religios dintotdeauna a susținut expansiunea imperialistă a Rusiei. Începând cu Petru I, în Rusia a fost lichidată instituția patriarhiei și biserica a fost condusă de o instituție laică, de sinod. Da, din sinod făceau parte și fețele bisericești, dar asta nu contează, întâistătătorul bisericii era un cinovnic elementar, care asculta ce-i spune guvernul și ce-i spune țarul. Și Rusia, de fapt, a pierdut biserica adevărată, în Rusia nu există biserică adevărată. Pe timpul sovieticilor, sovieticii au renăscut instituția patriarhiei, au permis să fie renăscută. Este adevărat că au îmbibat această biserică cu kaghebiști și controlau pe alte filiere biserica. Această situație se menține până în ziua de astăzi, pe când Biserica Românească niciodată n-a avut sentimentul acesta de expansionism, Biserica Românească dintotdeauna a fost o biserică a defensivei, de a păstra, de a conserva hotarele, de a nu permite ca hotarele să fie afectate”, a spus analistul politic, Anatol Țăranu.

Doctorul în istorie mai spune că Patriarhul Daniel al României îi datorează Basarabiei o vizită, mai ales că aici funcționează Mitropolia Basarabiei, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Românești iar o parte bună a enoriașilor Republicii Moldova sunt enoriași ai acestei biserici.

Potrivit lui Anatol Țăranu, unirea Republicii Moldova cu România într-un mod firesc va rezolva inclusiv problema bisericească.

Amintim, într-o scrisoare pe care Mitropolia Moldovei i-a adresat-o Patriarhului Kiril al Moscovei, în 5 septembrie, ÎPS Vladimir îi aduce conducătorului Bisericii Ortodoxe Ruse mai multe reproșuri, în special în legătură cu susținerea războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina, atitudinea „nerespectuoasă” a Rusiei față de moldoveni și „abandonarea” Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Rusă. Mitropolitul Vladimir afirmă că unirea R. Moldova cu România se va face într-un timp relativ scurt și oferă ca exemplu abordarea respectuoasă a Patriarhiei Române faţă de Mitropolia Basarabiei, fapt ce a determinat mai mulți preoți să migreze de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.