VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

După o stagnare de jumătate de an, prețurile la apartamentele din Chișinău sunt în creștere

Prețurile la apartamente în mun. Chișinău timp de jumătate de an au stagnat la nivelul de 745 Euro/m2, iar în primul trimestru din 2023 au înregistrat o creștere de cel puțin 2,3% ajungând la 766 Euro/m2 de locuință. Aceste constatări au fost făcute de expertul economic Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui Ioniță, de fapt nu are loc o creștere a prețurilor, dar recuperarea lor, deoarece chiar și după o creștere semnificativă din 2021-2022, prețul mediu a unei locuințe în mun. Chișinău, încă nu a atins nivelul anului 2008, când un apartament se vindea cu 900 Euro/m2.

După criza din 2008-2009, prețul apartamentelor în mun. Chișinău au scăzut timp de 10 ani și au stagnat alți doi ani. Recuperarea a început în anul 2021, însă creșterea bruscă de prețuri a speriat cumpărătorii, fapt care evident a provocat o mică pauză pe piața imobiliară.

Potrivit expertului economic, piața imobiliară din R. Moldova în anul 2022 a fost afectată de 4 factori majori.

  1. Recuperarea prea bruscă a prețurilor, cea ce a speriat cumpărătorii și evident era nevoie de o scurtă pauză în cea ce înseamnă creșterea de prețuri
  2. Războiul din Ucraina la fel a descurajat enorm decizia de procurare a unui apartament
  3. Inflația mare a impus cetățenii să se concentreze pe cheltuielile curente și a descurajat investițiile capitale
  4. Scumpirea creditelor a fost factorul care a determinat scăderea puternică a tranzacțiilor ipotecare

Veaceslav Ioniță susține că în pofida faptului că apartamentele în primul trimestru din 2023 sau scumpit, ele au devenit mai accesibile pentru populație.

„Aceasta se explică prin faptul că salariul mediu anual din Moldova calculat în Euro a crescut mult mai rapid decât creșterea prețurilor la apartamente. Astfel în primul trimestru din acest an, salariul mediu anual în Moldova a ajuns la 6.555 Euro, cea ce este cu 1.120 Euro sau 20,5% mai mult decât acum un an”, a precizat expertul economic.

Chiar dacă în 2022 s-a înregistrat o creștere a prețurilor fără precedent din ultimii 20 ani, potrivit lui Ioniță, prețurile la apartamente în Moldove se calculează în Euro și ele au devenit mult mai accesibile chiar și decât acum un an în urmă.

„Sună paradoxal, dar în primul trimestru din 2023, apartamentele din mun. Chișinău au devenit cele mai accesibile de la independență încoace. În prezent pentru procurarea unui apartamente de 70 m2 în mun. Chișinău este nevoie de salariul pentru 8,2 ani, sau de 4,4 ori mai puțin decât acum 15 ani. Față de anul trecut efortul financiar a scăzut cu aproape un an”, a mai spus Ioniță.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.