VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Lista adreselor de la obiectivele Apă-Canal Chișinău care vor fi deconectate de la energia electrică

Premier Energy a anunțat astăzi, că din cauza datoriilor mai multe puncte de consum ale S.A. „Apă-Canal Chișinău” vor fi deconectate de la sursa de energie electrică.

Edilul Capitalei, Ion Ceban, a publicat pe pagina sa de Facebook lista adreselor de la obiectivele Apă- Canal Chișinău care vor fi deconectate de la energia electrică chiar azi.

Așa cum spuneam, continuă presiunea asupra Primăriei Chișinău și ”Apă-Canal Chișinău”. Scopul guvernării este să lase Chișinăul fără apă, să întoarcă mirosul neplăcut în capitală, să facă de vină în toate Primăria și să falimenteze ”Apă-Canal”. Orice acțiune întreprinsă de Primărie de redresare a situației a fost condamnată de guvernarea PAS, iar consilierii PAS au atacat la Procuratură deciziile primăriei care puteau fi o soluție.

Intimidarea cu organele de drept continuă săptămânal pe diverse subiecte. În ultimele săptămâni au fost deconectate 8 puncte de importanță pentru întreprindere. Astăzi urmează să fie deconectate altele. Deși este ilegal să se acționeze în așa mod, când pot fi găsite soluții și pentru a nu se purcede la astfel de acțiuni. Sunt lucruri strategice și vitale pentru oameni. Municipalitatea și întreprinderile mereu și-au onorat obligațiunile, de ce ar fi nevoie de așa mare presiune când am informat la toate nivelele că situația se poate agrava. Demersurile sunt transmise în continuare către toate instituțiile internaționale”, a scris Ceban.

Potrivit Premier Energy, datoria totală a „Apă-Canal Chișinău” constituie deja 73,2 milioane de lei, din care 44,7 milioane de lei conform facturilor cu termenul expirat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.