VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deputat PAS: Protestele din R. Moldova au scopul de a destabiliza situația și a deturna parcursul european al țării

În partidele proruse din Republica Moldova s-a investit foarte mult pentru că Moscova își propune destabilizarea situației și deturnarea vectorului european al țării. Declarația a fost făcută de deputatului PAS, Virgiliu Pîslariuc în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit parlamentarului, Republica Moldova trebuie să fie de partea lumii civilizate, să aleagă pacea, securitatea și bunăstarea, valori pe care le poate oferi doar apropierea de Uniunea Europeană.

Totodată, acesta este de părere că, războiul ilegal din Ucraina nu este un simplu război local, regional, dar are menirea să schimbe întreaga configurație chiar pe plan global. Deputatul mai spune că foarte mult depinde și de voința cetățenilor Republicii Moldova de ce parte a lumii civilizate vrem să fim.

„Deci de ce parte a cortinei vom fi noi și răspunsul la această întrebare, mulți spun că nu de noi depinde, desigur foarte mult depinde de ceea ce se va întâmpla în Ucraina și, de fapt, o anumită dinamică deja există și noi putem s-o observăm, anumite lucruri nu s-au întâmplat așa cum a vrut imperiul, dar acum foarte mult depinde și de voința cetățenilor Republicii Moldova de ce parte a lumii civilizate vrem să fim”, a spus Virgiliu Pîslariuc.

Potrivit parlamentarului, deși Republica Moldova a obținut statut de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, vectorul european nu este unul ireversibil. Virgiliu Pîslariuc spune că miza protestelor care au loc în ultima perioadă în Republica Moldova este de a destabiliza situația și de a împiedica apropierea țării de comunitatea europeană.

„Cursul european încă poate fi deturnat și acum s-au mobilizat mulți pentru asta. Toate protestele țintesc asta, sub paravanul că sunt probleme economice, care într-adevăr sunt, dar principala motivație este deturnarea vectorului proeuropean. În democrație exisă niște linii și interesul celor care protestează nu trebuie să atenteze la dreptul celorlalți la securitate. Democrația e un regim care se bazează pe voința majorității, iar protestele trebuie să aibă loc în limitele legale. Când sunt încălcate limitele legale, noi trebuie să acționăm, dacă ne dorim un stat de drept”, a afirmat deputatul PAS.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.