VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deputat PAS: Kremlinul ne șantajează cu gazul, iar Ceban ne șantajează cu apa

Kremlinul ne șantajează cu gazul, iar Ceban ne șantajează cu apa. O spune deputatul PAS, Radu Marian, care subliniază că edilul Capitalei vrea majorarea tarifului la apă pentru a ascunde fărădelegile de la Apă-Canal.

Membrul grupării hoției și războiului, Ceban, vrea majorarea tarifului la apă în Chișinău cu 10 lei/m3 (+73%), chiar dacă impactul ultimei creșteri a tarifului la electricitate este sub 1 leu. Primarul vrea să ascundă fărădelegile și incompetența care au avut loc la Apă-Canal în timpul mandatului său cu această majorare horror”, a scris Marian.

Totodată, politicianul subliniază că ”orice decizie de deconectare a apei va fi una politică și va aparține exclusiv primarului”.

Premier Energy a anunțat deja că nu va deconecta punctele strategice ale Apă-Canal. Cunoaștem deja că Apă-Canal și Premier-Energy au agreat un plan de reeșalonare a datoriilor. Așa că orice decizie de deconectare a apei va fi una politică și va aparține exclusiv primarului. Nu exclud că e necesară o ajustare a tarifului, dar ANRE trebuie să facă acest lucru în baza cifrelor și datelor concrete, și nu a șantajului lui Ceban”, a mai comentat acesta.

Menționăm că edilul Capitalei, Ion Ceban, a avertizat pe o rețea de socializare că Chișinăul riscă să rămână fără apă. Ceban susține că pentru a evita această situație este necesară ajustarea tarifelor la apă.

Stimați locuitori, am fost avertizați că astăzi putem rămâne și fără apă. Am adus toate argumentele tuturor autorităților centrale și responsabile că Apă Canal nu mai poate face față prețurilor mari la energia electrică și gaze naturale. Nu arătați cu degetul la Primărie după ce ați scumpit totul. Dacă până acum, lunar achita 10 milioane de lei pentru lumină, după noile prețuri, trebuie să achite 31 de milioane de lei.

Sau cu peste 230 milioane de lei anual la o întreprindere pentru care și așa achităm datoriile mari formate de prin anii 2013-2015. Este cel mai mic preț la apă și canalizare din țară și din capitalele europene. Este necesar să fie ajustat tariful, altfel nu se va descurca Apă Canal, iar o instituție strategică a statului este pusă în pericol. Pe timp de iarnă întreruperea pe o perioada fie și scurta a serviciului de apă și canalizare va fi o catastrofa pentru Chișinău. Nu exclud că se vrea o nouă schemă din partea statului ca și în cazul Termocom”, a scris edilul.

Totodată, acesta a îndemnat consilierii municipali să se lase de politică și să se gândească cum să salveze întreprinderea Apă-Canal Chișinău, în contextul în care toate serviciile s-au majorat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.